Pompe submersibile – Tipologie (partea I)

Distribuie articolul:

Electropompe submersibile propriu-zise sunt denumite echipamentele de pompare care pot fi scufundate intr-un lichid (de regula chiar lichidul pompat) functionarea lor fiind asigurata de un electromotor capsulat intr-o structura ermetica. Principalul avantaj al acestor pompe este ca nu au pierderi asociate cu absorbtia ca in cazul pompelor de suprafata, acest lucru eliminand fenomenul de cavitatie si bineinteles realizandu-se inaltimi de pompare mai mari. Eficienta acestor pompe vis-a-vis de pompale de suprafata este de asemenea mai mare. Pompele submersibile pot vehicula diverse fluide cu diferite vascozitati si incarcari de solide, acest lucru determinand constructia acestora. Astfel ele pot fi impartite primar in doua grupe: pompe submersibile de ape curate si pompe submersibile de ape murdare.

Pompele submersibile de ape curate de regula sunt folosite pentru vehicularea apei potabile fara continut de particule sau corpuri solide. Ele au o structura tubulara pastrandu-si diametrul atat partea de motor cat si partea de pompa care este compusa din mai multe etaje.

pompe submersibile

Proiectarea cilindrica permite instalarea facila si eficienta in foraje adanci cu diametre standardizate superioare, desi aceste pompe se folosesc si in pomparea apei din rezervoare. Ca material predominant al carcasei si diferitelor subansamble gasim inoxul. In montajul tipic vertical in general motorul este situat sub partea de pompa, absorbtia realizandu-se in zona din jurul cuplajului.

Pompele submersibile de ape murdare pot fi la randul lor clasificate in doua grupe din punctul de vedere al lichidului vehiculat: pompe pentru apa de canal (cu fecaloide/corpuri relativ mari) si pompe de drenaj (ape din excavari, incarcate cu materiale de constructii, ape rezultate din inundari de spatii s.a.)

Partea de pompa este in constructie monoturbina pentru a asigura pasajul corpurilor solide de diferite marimi. Turbina poate fi  de tip Vortex (avantajul pasajului de corpuri mari si/sau filamentoase) sau tip canal (avantajul eficientei energetice), in ultimul timp realizandu-se si anumite variante de compromis. Materialul predominant al acestor pompe de ape murdare este fonta. Diferitele aplicatii care au necesitat ca montajul acestor pompe sa se produca semi-imersat sau chiar uscat, au dus la executia de motoare cu racire proprie printr-un lichid intr-un circuit inchis. Spre deosebire de pompele submersibile de apa curata, la aceste pompe in montajul tipic vertical motorul este situat in partea superioara, pompa absorband lichidul chiar de sub ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole similare